Recent News
  1. Obiective specifice, legate de perspectiva Sindicatului Medical Romania

1. strategia de poziționare a Sindicatului Medical Romania în  noile condiții socio-politice și identificarea modalităților de comunicare si negociere cu decidentii;

2. identificarea  de noi resurse financiare sustenabile;

3. cresterea numarului de membri in sindicat

4. îmbunătățirea modului de comunicare cu membrii sindicatului prin realizarea unui sistem informational coerent si solid, a unei baze de date si transmiterea informațiilor de câte ori e necesar sau cel puțin o dată pe lună printr-un newsletter pe adresa de mail a fiecărui membru de sindicat;

5. întâlniri trimestriale a Biroului Executiv;

6. definirea unei structuri de lucru, cu implicarea clară a fiecăruia în vederea realizării obiectivelor Sindicatului Medical Romania;

7. comunicare, negociere și susținere cu celelalte grupări sindicale în vederea realizăriii unui front strategic comun;

8. integrarea Sindicatului Medical Romania si internaționalizarea mișcării sindicale medicale romanesti, a nevoilor si obiectivelor acesteia.

  1. Obiective generale privind medicul și activitatea medicală în RO

1. creșterea veniturilor medicilor (salariul medicilor în conformitate cu responsabilitatea sociala a profesiei medicale si a misiunii medicilor, cu renegocierea coeficientului de ierahizare, eliminarea discriminărilor între diferitele specializări ale medicilor, clarificarea acordării sporurilor);

Creșterea veniturilor reale ale medicilor până la un nivel care să stopeze exodul actual și să permită și regenerarea resursei umane, dar și continua îmbunătățire a pregătirii acesteia (EMC cu suportul angajatorului). Acestea nu pot fi separate de îmbunătățirea condițiilor de muncă, dar mai ales de normarea corectă a activității și, în consecință, normarea corectă cu personal. De asemenea,

stabilirea unei minime predictibilități pentru traseul profesional al medicului rezident, începândînsă cu rescrierea curicculei de pregătire și de susținere a examenului de specialist în acord cu modelele UE.

Clarificarea situației sporurilor la nivel național. Aproape în fiecare unitate se aplică sporuri diferit interpretate. Exemple: sporul de doctorat,  de chirurgie, de noapte, etc. Trebuie unificat (nu prin instanța, care interpretează diferit, ci prin ordin de ministru/OUG, pentru a nu crea discriminări)  regimul acestor sporuri: cui se dau,  raportat la ce, pe ce tip de contract, etc.

2. modificarea statutului medicului in Ro, pornind de la medicul rezident până la medicul primar (dreptul la liberă practică imediat după absolvirea facultății, renunțarea la statutul de funcționar public);

Demararea acțiunilor privind elaborarea unui statut modern, european și coerent al medicului. Modificarea actualului statut de funcționar public al medicului.

3. normarea timpului de muncă, cu elaborarea unui singur contract individual de muncă în care să fie corect definite noțiunea de cumulul de funcții si gărzile; 

Situația CIM TP (inclusiv pentru cadre didactice UMF),  ce drepturi au (concedii de odihnă, sporuri,  tichete de masă). La fel,  serviciile RUNOS,  ITM și justiția au interpretări diferite în diverse regiuni, sursa de discriminare.

4. elaborarea și inițiative legislative în Comisile de Sănătate cu privire la legea malpraxisului si implicit posibilitatea negocierii unui contract de asigurare de malpraxis adecvat;

Situația malpraxisului. În acest moment, contractele și tarifele practicate sunt discreționare.  Condiții cu multe excluderi, neacordate cu protocoalele medicale, fără consultarea  reala a experților,  CMR, etc. Tarifele variază foarte mult, nefiind reglementate precum asigurarea RCA, de exemplu. Dorim implicarea autoritatilor responsabile de segment și a CMR. Apoi de reevaluat la nivel de lege, pentru limitarea daunelor morale și implicarea spitalelor în responsabilitatea actului medical.

Este imperios necesară elaborarea legii malpraxisului, care să țină cont, in mod prioritar, de:

  • prețul asigurării de malpraxis corelat cu salariul mediu al medicilor
  • cazurile de neacordare a asigurării de malpraxis să fie discutate la nivel instituțional
  • definirea responsabilităților în fișa postului, în protocoale pentru înțelegerea poziționării medicului
  • prețul asigurării de malpraxis a medicului să fie dedusă din impozitul pe venit sau să fie acoperit integral de către unitatea spitalicească unde iși desfășoară activitatea respectivul medic
  • obligativitatea introducerii în asigurare a daunelor morale
  • promovarea soluționării conflictelor medic/instituție-pacient prin mediere

5. formarea profesională, pornind de la pregatirea medicului rezident, până la accesul tuturor medicilor, nediscriminatoriu la diferite stagii de pregătire proofesionale, suportate de angajator;

6. elaborarea de protocoale, care să stabilească un cod de etică și colaborare între mass-media și lumea medicala.

Reflectarea profesiei medicale in mass-media. Desi nimeni nu neaga dreptul de a informa cetățenii,  atitudinea unor ziare și televiziuni de căutare a senzaționalului, a emoției negative exacerbate nu face decât sa îndepărteze pacientul de medic,  sa îl facă pe primul sa nu aibă încredere în tratamentele și diagnostice,  iar medicul sa practice medicina de risc minim, asa numita „medicina defensiva”. În condițiile în care accesul la echipamente moderne este limitat pentru populație, când sistemul este cu resurse financiare și umane limitate, este necesara interventia specialiștilor din cele doua domenii și ,în cadrul unor protocoale, sa

se stabilească  un eventual cod de etica și colaborare întremas-mediași lumea medicala.

7. identificarea problemelor specifice medicilor de familie/CIM și creearea unor premize de soluționare.[1]

8. identificarea problemelor specifice medicilor rezidenți și găsirea mijloacelor de soluționare a acestora.[2]


[1] OBIECTIVE SPECIFICE MEDICILOR DE FAMILIE

  1. Finanțarea serviciilor conform importanței muncii prestate, așa încât veniturile acestor specialiști să fie comparabile cu ale colegilor angajați în spitalele publice;
  2. Programe de prevenție coerente, cu implicarea activă a medicilor de familie și a specialiștilor din ambulatoriile de specialitate;
  3. Debirocratizarea programului național de vaccinări și înlesnirea aprovizionării cu vaccinuri a cabinetelor medicilor de familie;
  4. Soft funcțional, cu asistență tehnică asigurată în timpul programului de lucru (rezolvarea problemelor de mentenanță a cardului de sănătate, DES, probleme ce întârzie preluarea pacienților, prelungesc timpul de consultație și pot determina nedecontarea consultațiilor);
  5. Implicarea activă a medicilor de familie în elaborarea Co-Ca și a normelor, cu clarificarea ambiguităților și reducerea birocrației;
  6. Verificarea calității de asigurat trebuie să fie în responsabilitatea CNAS, acestea dispunândîn mod constant și corect informațiile necesare;
  7. Necesitatea efectuării cursurilor gratuite de medicină de urgență pentru medicii de familie și medicii din ambulatoriu;
  8. Asigurarea obligatorie a unui suport financiar pentru dotarea cabinetelor și centrelor de permanență, centre ce ar putea deveni alternative viabile pentru CPUS/CPU;
  9. Ajustarea timpului necesar pentru o consultație, adică 20-25 minute;
  10.  Plata corectă a gărzilor în centrele de permanență.

[2]OBIECTIVE  SPECIFICE MEDICILOR REZIDENȚI

  1. Obținereadreptului de liberăpractică, dupa absolvirea facultății de medicină și obținerea licenței;
  2. Încadrarea absolvenților licențiați în medicină, dar care nu aureușit la examenul de rezidențiat în unități sanitare publice pe post de medici stagiari, retribuiți conform grilei de salarizare de către Ministerul Sănătății;
  3. Actualizarea statutului medicului rezident și implicit a fișei postului, conform normelor europene;
  4. Plata tuturor gărzilor, tuturor medicilor rezidenti, indiferent de anul de rezidențiat, prin contract individual de muncă cu timp parțial, cu tariful orar corespunzător salariului de bază;
  5. Formare profesională:

                    * actualizarea curriculei și carnetului medicului rezident, eventual adoptarea formei electronice. De asemenea, insistăm pe includerea medicilor rezidenți din fiecare specialitate (ani terminali), în Comisiile Ministerului Sănătății responsabile de elaborarea curriculelor de pregătire în fiecare specialitate.

                    * asigurarea obligatorie a accesului medicilor rezidenți la congrese naționale/internaționale, cursuri de formare profesională, finanțate de Ministerul Sănătății în limita unui salariu lunar/an

 6.    Actualizarea bibliografiei si metodologiei examenului de medic specialist, în conformitate cu normele europene.